Sunday, October 23, 2011

"Necruţătorul" sunt eu


Pentru că dreptul de a spune „Nu” a fost plătit cu vieţile şi lacrimile celor care au murit în lagărele comunismului şi ale celor căzuţi în decembrie 1989.

Pentru că nu există doar o singură cale şi, chiar dacă ar fi aşa, nimeni nu are dreptul să ne-o impună.

Pentru că a fi liberal nu înseamnă nicidecum să-ţi iei toate libertăţile în scopul de a-i reduce la tăcere pe cei care nu vor să se alinieze liniei tale de gândire.


Pentru că dacă faci asta, dacă pui pumnul în gura presei, ameninţând cu tribunalul singurul ziar din Oradea care mai avea îndrăzneala să strige: „Primarul e gol!”, înseamnă că ţi-e frică.


Pentru că nu vreau să îmi fie frică.


Pentru că vreau să am dreptul de a gândi şi a vorbi diferit decât corul urătorilor.


Pentru că a gândi şi altfel ţine de o normalitate pe care vor să ne-o refuze.


Pentru că râsul îndreaptă moravuri.


Pentru că vreau să râd, chiar dacă acum îmi vine foarte greu.


Pentru că ăştia, toţi, cei care ne conduc vor să fim proşti.


Pentru toate astea şi pentru încă o mie de motive, toate legate până la urmă de demnitatea umană, am să vă mărturisesc un secret: eu sunt autorul rubricii „Hora locală”, apărută până acum în cotidianul local Crişana.


Pentru că am decis ca rubrica să nu mai apară acolo. Dar şi pentru că nu înţeleg, nu vreau, nu cred că e corect să mă înscriu în turmă, voi continua aici.


Pentru că unii dintre noi, poate puţini, vor să fie altfel şi nici măcar primarul Ilie Bolojan nu ne poate tăgădui acest drept!

No comments:

Post a Comment