Ilie se teme!

un ochi râde, altul plânge...

alegerile nu mai sunt departe şi primarul "democrat" al Oradiei pare că se teme. deşi e creditat deja ca şi învingător, Ilie Bolojan pune o presiune fantastică pe mijloacele de comunicare şi, implicit, pe aceia, puţini la număr, care nu-i cântă în strună.

informaţiile pe care le avem, din diverse mass-media locale, arată fără putinţă de tăgadă că Ilie Bolojan a pus botniţă presei. ultimele ordine: "nu mai scrieţi de Vuşcan!", au ajuns pe unde nici nu v-aţi aştepta. mic, dar al dracu', îl deranjează. asta e vestea bună, că marele primar şi om de stat Ilie Bolojan se teme, altfel de ce ar presa patronii de presă să tacă?

vestea proastă e că trăim, fără să ştim, un soi de crepuscul al democraţiei şi libertăţii de exprimare. în Oradea lui Bolovan Ilie-scu nu mai ai dreptul să spui nu, fie şi din greşală. presa locală s-a împărţit în două: aia care ştie şi tace, fiindcă nu are încotro, şi aia care ştie şi laudă zelos, fiindcă merită!

situaţia ar întoarce pe dos stomacul oricărui om cu reflexe democratice sănătoase. sigur, pe Ilie Bolojan nu-l deranjează, din contră, îl încântă. probabil, în sinea lui, vede reducerea la tăcere a fiecărei voci din sfera civilă sau din mass-media, ca pe o victorie personală. probabil, Ilie Bolojan e atât de plin de el însuşi încât nu realizează că trăieşte, pe viu, sindromul Ceauşescu, cu cât se crede mai puternic, la nivelul subconştientului, îi este tot mai frică. e ca şi cum ai urca pe o schelă fără de sfârşit. înăltimea îţi dă sentimentul că eşti puternic, dar nici nu ştii cât eşti de vulnerabil şi poţi oricând să cazi.

să nu fim trişti, până la urmă, fiecare voce care tace - temporar - este, paradoxal, o victorie. în ziua în care nu va mai vorbi decât el, Ilie Bolojan va innebuni. de tot!