Monday, March 12, 2012

şi statuia? sau parc de fiţe la vreme de criză

cică e criză! aşa de strâmtorată e Primăria Oradiei încât acum plăteşte, pentru a doua oară (!), lucrări de amenajare a parcului Liniştii. o bagatelă de 2,5 milioane de lei noi se dau pentru nişte fiţe. ca şi cum parcul, aşa cum era înainte, n-ar fi fost bun.

nuuuu! era nevoie să se mai toarne1,4 km de alei, că d'aia merge omu' în parc, să se plimbe pe asfaltul lui Rus. dar se mai face şi o arteziană, se pun alţi stâlpi de iluminat iar, la intrare, se aşterne marmură!

după cum s-a lucrat la acest parc, adică azi facem, mâine desfacem să avem ce face iară, n-ar fi nicio mirare ca podirea cu marmură a intrărilor să fie numai o metodă de stocare, pân' vor fi bani pentru viitoarea lucrare. cum ce strocare sau care lucrare? statuia lui dom' Primare, că Ilie Bolojan e primarul cel mai tare.

până atunci să reţimen că facerea şi refacerea parcului Liniştii ne costă numai în această, sperăm ultimă fază, 25 de miliarde !!! de lei vechi.

curat bani de campanie, coane Ilie! întrebarea e dacă Rusu ştie?

No comments:

Post a Comment