Thursday, December 8, 2011

râsu' curcilor

primăria Oradiei şi-a făcut planul la colindători.

după numai câteva zile de când anunţam că, în primăria lui Bolovan Ilie-scu, colindătorii nu sunt primiţi decât cu programare, orar fix, număr limitat şi pe bază de cerere, s-a mai produs o minunăţie.

azi Serviciul Administrativ al Primăriei Oradea a anunţat că nu se mai primesc înscrieri la colindat, locurile disponibile, în intervalul precizat, s-au terminat. cel puţin putem spune că primarul e consecvent, ca un adevărat berbec ce este.

aşadar, nu-l mai uraţi pe primar, are deja destui colindători, lăudători, lătrători...

din acelaşi ciclu, al lăudătorilor şi Sărbătorilor de Iarnă. citim cu mare interes în gazeta primăriei ce economii fabuloase se fac fiindcă, sub luminoasa conducere a primarului Bolojan, iluminatul de sărbătoare se face, anul acesta, cu becuri economice.

ceea ce n-au văzut vajnicii şi selectivii jurnalişti este că de pe marile bulevarde ale Oradiei au dispărut (s-au nu au apărut încă) ghilandele luminoase. nici chiar pe strada principală nu mai sunt atât de dese ca altădată. nu o fi cumva asta explicaţia pentru aşa economie ce s-a făcut la Primărie?

PS: ca să nu mai vorbim de faptul că brazii, şi aşa tare anemici, "plantaţi" prin oraş sunt încă neînpodobiţi.

No comments:

Post a Comment